Cum îmbraci copilul iarna: sfaturi utile și idei de ținute
23.01.2024 in Moda copii, Moda copiiUna dintre dilemele părinților în această perioadă a anului este cum îmbraci copilul iarna astfel încât să nu îi fie frig, dar nici prea cald ori să se simtă inconfortabil, fără libertatea de mișcare pe care și-o dorește. Dacă nu cunoști pașii vestimentari, pregătirea pentru ieșirile afară va necesita mai mult timp, dar și efort mai mare, mai ales dacă micuții nu cooperează atunci când sunt îmbrăcați.
Citește în continuare câteva recomandări practice care te vor ajuta cum să îmbraci copilul iarna.
Cum îmbraci copilul iarna: straturile de haine sunt cheia
Cea mai bună soluție pentru a-i asigura micuțului tău confortul termic este să îl îmbraci în straturi de haine. Un bebeluș are nevoie de un strat în plus de haine față de cum sunt îmbrăcați părinții. Primul strat este un body cu mânecă lungă și pantaloni de bumbac, după care o bluză ori un pulover (de preferabil cu lână în compoziție), apoi combinezonul sau salopeta de iarnă. În cazul copiilor care sunt purtați într-un marsupiu, este indicat să se renunțe la combinezonul gros de iarnă. Niciunul dintre straturi nu ar trebui să restricționeze mișcarea liberă.
Este important ca stratul exterior să poată fi scos cu ușurință atunci când intrați cu bebelușul într-un magazin alimentar, mall sau restaurant. Astfel este prevenită supraîncălzirea copilului.
Cum îmbraci copilul iarna: nu uita de accesorii
Căciula, fularul, mănușile și șosetele nu trebuie neglijate în ținutele de iarnă ale copilului. Chiar dacă micuțul nu le acceptă, nu renunța la ideea de a-l îmbrăca cu ele. Primul pas este să te asiguri că accesoriile îi vin confortabil și că au fost puse corect. Al doilea pas este să verifici tipul materialului fiindcă unele pot da mâncărimi de piele și drept urmare prichindelul să le refuze.
Dacă micuțul tău își scoate deseori mânușile din mâini și șosetele din picioare, optează pentru bluze și pantaloni care le au deja incorporate. Fularele nu sunt prea bine tolerate de copiii mici, așa că poți opta pentru cagule. Sunt călduroase, confortabile și ușor de pus și de scos. De asemenea, pentru copiii mici sunt recomandate căciulile care acoperă urechile și se leagă sub bărbie.
Recomandări de haine pentru a îmbrăca copilul iarna
Body-urile cu mânecă lungă, realizate din bumbac bio nu ar trebui să lipsească din garderoba de iarnă a unui copil. Salopeta bebe Chicco are deschidere în față și botoșei incorporați. Produsul este confecționat din 100% bumbac Bio.
Al doilea strat poate fi un pulover ori un hanorac călduros. Îți recomandăm un pulover tricotat Chicco cu monstruleți, tricotat din fire de 85% bumbac și 15% lână. Are manșete elastice multicolore și închidere pe umăr, deține certificare OEKO-TEX -STANDARD 100 pentru produse care nu au în compoziție substanțe dăunătoare.
Pantalonii mai subțiri precum colații pot fi îmbrăcați pe dedesubt pentru a aduce un plus de confort termic. Mizează pe o pereche de pantaloni lungi cu vipușcă, cu imprimeuri vesele și elastic în talie. Modelul este realizat din jerse elastic de bumbac sustenabil și poartă macajele Eco Friendly și Sustainable Parenting.
Combinezoanele sau salopetele de iarnă sunt esențiale pentru garderoba oricărui micuț. Recomandăm o salopetă de iarnă matlasată, cu glugă incorporată, botoșei și mănuși detașabile. Salopeta poartă eticheta Sorona Aura pentru materiale de calitate.
Un set modern și călduros format din căciuliță cu moț si fular sunt accesoriile perfecte pentru a completa ținutele de iarnă.
Hainele de iarnă din garderoba prichindelului trebuie să bifeze două criterii esențiale: confort termic și libertate de mișcare.
Foto: Unsplash.com